Sfântul Ierarh Pahomie

Sfântul Ierarh Pahomie

luni, 13 iunie 2011

PATERICUL POCROVULUI

+ CUVIOSUL CHIRIAC SIHASTRUL (secolele XV-XVI) În pădurile seculare din jurul Mănăstirii Neamţ s-au nevoit sihaştri sfinţi încă dinainte de întemeierea ei (secolul al XIV-lea).
Unul din cei mai vestiţi sihaştri nemţeni, al cărui nume a ajuns până astăzi, a fost Cuviosul Chiriac Ieroschimonahul, contemporan cu Sfântul Daniil Sihastrul. Acest smerit nevoitor a trăit mai întâi în obştea Mănăstirii Neamţ, ca duhovnic şi dascăl al rugăciunii lui Iisus, fiind iubit şi căutat de mulţi. Apoi, retrăgându-se la linişte în muntele dinspre apus, care de atunci îi poartă numele, şi-a făcut acolo o colibă de lemn şi pământ şi se nevoia singur în post şi rugăciune, în frig şi osteneală, suferind multe ispite de la diavoli.
Mai târziu, adunând câţiva ucenici în jurul său, a construit o mică biserică de lemn şi acolo slujeau, se împărtăşeau şi slăveau împreună pe Hristos. Această aşezare pustnicească s-a numit „Sihăstria lui Chiriac", iar muntele în care s-a nevoit cuviosul cu ucenicii săi se cheamă până astăzi „Muntele lui Chiriac", popular „Chiriacu". Aşa s-a ostenit Cuviosul Chiriac în acest munte peste 30 de ani, ajungând făcător de minuni şi înaintevăzător.
La bătrâneţile sale se adunaseră mulţi călugări în jurul său. Ei se nevoiau în bordeie şi chilii pustniceşti, risipite în tot muntele. Numai în sărbători, la sunetul unui clopot, se adunau părinţii la chilia bătrânului şi cântau împreună Utrenia şi Sfânta Liturghie. La începutul secolului al XVI-lea, Cuviosul Chiriac Sihastrul şi-a dat sufletul în mâinile Domnului şi a fost îngropat pe munte. Ucenicii săi s-au nevoit fără întrerupere în această sihăstrie, după aceeaşi rânduială, până la întemeierea Schitului Pocrov (1714). CUVIOSUL ZOSIMA PUSTNICUL (secolele XVIII-XIX) Schimonahul Zosima era cu metania din Manastirea Neamt. Aici s-a nevoit pana spre sfarsitul secolului XVIII, deprinzand mestesugul vietii duhovnicesti de la cei mai alesi calugari. Apoi, primind marele chip ingeresc si fiind inzestrat de Dumnezeu cu darul frumoasei cantari, a avut multa vreme ascultarea de protopsalt. Mai tarziu, auzind de pustnicii din muntii Pocrovului si de randuiala ascetica a acestei sihastrii, schimonahul Zosima se retrage la Schitul Pocrov. Aici, dupa traditia locului, devine pustnic in Muntele Chiriacu din apropiere, unde se nevoiau multi sihastri renumiti. Fiecare se ostenea in chilia sa toata saptamana. Iar Duminica se adunau cu totii la Sfanta Liturghie in schit, se impartaseau cu Trupul si Sangele Domnului, apoi pleca fiecare la ale sale. Astfel a sihastrit Cuviosul Zosima multi ani in padurile Pocrovului, in post, in priveghere si in neadormita cantare si rugaciune.
Indeletnicirea sa era scrierea de manuscrise. Batranul copia cuvintele Sfintilor Parinti si diverse cantari bisericesti, pe care apoi le dona la schituri si la sihastri. Avea inca darul de a compune stihuri duhovnicesti, pe care le canta singur in linistea chiliei sale. In anul 1821 au venit incercari grele peste manastiri si peste Tara Moldovei, care au tulburat mult sufletul Cuviosului Zosima. Iata ce scrie el despre ele in insemnarile sale: "Implinindu-se anul de la Hristos 1821, sezand eu, monahul Zosima, la obisnuita mea liniste in pustiul Pocrovului a Sfintei Manastiri Neamtului si iesind dupa obiceiul meu la Sfanta Liturghie, si dupa ce m-am intampinat cu parintii schitului au inceput a ma intreba: - Stii, frate, ce s-a intamplat in saptamana aceasta in Moldova? - Ba nu, am raspuns. Ce sa stiu eu? Atunci, parintii mi-au povestit pe rand tulburarile ce s-au pornit peste Tara Romaneasca si Moldova, cum si primejdia ce ameninta Sfintele Manastiri". Intr-adevar, din cauza rascoalei eteriste, Manastirea Neamt a ramas pustie un an de zile, iar calugarii s-au risipit prin schituri si paduri. Asemenea au patimit si Manastirile Agapia, Varatec, Bistrita si Sihastria. Toate au fost jefuite si unele incendiate de turci. Insa, cel mai mult a fost distrusa Manastirea Secu. Auzind ca aici se dau lupte grele si ca manastirea este asediata de turci, Cuviosul Zosima, indemnat de Duhul Sfant, a venit noaptea in preajma manastirii sa dea o mana de ajutor sarmanilor calugari inchisi intre ziduri si amenintati cu moartea. De asemenea, prin codri si munti rataceau sute de calugari si mii de tarani fara hrana si adapost, izgoniti din salasurile lor. Privind batranul de pe culmea dealului, plangea de jalea sfintei manastiri. Apoi, afland ca tezaurul, icoanele cele de mult pret si sfintele vase ale Manastirilor Secu si Agapia sunt tainuite sub zidurile ei, s-a furisat noaptea, a spart zidul, a scos odoarele si le-a ascuns in Muntele Vasanu, unde au stat ingropate timp de un an si jumatate. Dupa ce s-a linistit rascoala si calugarii s-au intors la ale lor, Cuviosul Zosima a adus tezaurul din nou la manastire. Astfel a salvat pustnicul Zosima de la foc si jaf icoanele si odoarele Manastirilor Secu si Agapia. Apoi, intorcandu-se la chilia sa in padurile Pocrovului, a scris toate acestea, spre stiinta celor ce vor urma. Cuviosul Zosima a mai alcatuit si cateva "Plangeri" frumos versificate, adresate manastirilor jefuite si profanate, care apoi se cantau de calugari si mireni. Astfel, a scris Plangerea Manastirii Varatec, Plangerea Manastirii Secu, Plangerea Manastirii Agapia, Plangerea Manastirii Slatina, Plangerea Manastirii lasului si altele. Asa s-a nevoit Cuviosul Zosima in padurile Pocrovului pana la adanci batraneti. Apoi, simtindu-si sfarsitul aproape, s-a coborat in schit si s-a mutat cu pace catre Domnul. CUVIOSUL PAHOMIE PUSTNICUL (secolul XIX) Cuviosul Pahomie ieroschimonahul a fost un sihastru renumit, care s-a nevoit în pădurile Pocrovului, în a doua jumătate a secolului XIX. După ce mai întâi se osteneşte în Mănăstirea Neamţ şi se învredniceşte de darul preoţiei, apoi se retrage în Muntele Chiriacu din apropiere, după obiceiul locului, unde sihăstreşte până la sfârşitul vieţii. Toată săptămâna o petrecea părintele Pahomie în post, în rugăciune şi linişte, iar Duminica venea în Schitul Pocrov pentru Sfânta Liturghie. Şi era vestit cuviosul prin sate şi mănăstiri pentru nevoinţa lui duhovnicească, căci se învrednicise să primească de la Dumnezeu darul înţelepciunii şi al izgonirii duhurilor necurate din oameni. Călugării îl căutau pentru spovedanie, iar mirenii pentru vindecarea bolilor. Spre sfârşitul secolului trecut s-a petrecut la Schitul Pocrov un lucru înfricoşat ca acesta:Un om ca de 40 de ani din satul Pipirig s-a îmbolnăvit cumplit de duh necurat. Şi era mare durere în casa aceea. Bolnavul răcnea, lovea şi fugea ca un ieşit din minţi, iar femeia şi copiii plângeau, neştiind ce să facă. Atunci oamenii din sat au pus bolnavul în căruţă şi au zis: -Să-l ducem la pustnicul Pahomie de la Pocrov şi se va vindeca! La schit, egumenul a închis pe bolnav într-o chilie. Apoi a chemat pe Cuviosul Pahomie din pădure să-i citească molitfele Sfântului Vasile cel Mare. Deci, venind bătrânul în schit, a hotărât să postească trei zile toţi pentru bolnav, iar el îi citea în fiecare miez de noapte, cu lacrimi în ochi, rugăciuni de izgonire a duhurilor necurate. În prima noapte, apropiindu-se Cuviosul Pahomie de cel bolnav, a căzut în genunchi şi, rugându-se, a zis: - Te leg pe tine, duh necurat, cu Dumnezeu Savaot şi cu toată oastea îngerilor Lui, ieşi şi te îndepărtează de la robul lui Dumnezeu acesta! Iar duhul cel rău răspunse prin gura bolnavului: - Nu mă frige, câine, că numai unul mai este ca tine! - Teme-te, fugi, pleacă, depărtează-te, diavol necurat, de la robul lui Dumnezeu acesta! Iar duhul rău a strigat cu glas tare: - Nu mă frige, câine, că numai unul mai este ca tine! În a treia noapte, iarăşi s-a rugat cuviosul; iar diavolul, silit de rugăciunile lui, a zis: - Nu mă frige, câine, că nu sunt eu de vină! Varvara şi Casandra m-au trimis aici! Deci, înţelegând bătrânul că femeile acelea erau vrăjitoare, a răspuns: - Du-te înapoi la acelea care te-au trimis! Din clipa aceea, duhul cel rău a fugit, iar bolnavul a căzut jos ca un mort! Apoi şi-a venit în simţire, s-a spovedit, i s-a făcut Sfântul Maslu, s-a împărtăşit, s-a întărit cu puţină mâncare şi s-a întors sănătos acasă. Dar în ceasul când bolnavul s-a vindecat, duhul rău a intrat în cele două vrăjitoare din Pipirig şi atât le-a alungat prin păduri, până când le-a omorât. După mai multe zile, sătenii le-au găsit moarte în Muntele Hălăuca şi le-au îngropat acolo. Petrecând Cuviosul Pahomie în Muntele Chiriacu până la adânci bătrâneţi şi bineplăcând lui Dumnezeu, s-a săvârşit cu pace şi a fost îngropat lângă biserica Schitului Pocrov. Să avem binecuvăntarea lui!

joi, 9 decembrie 2010

ಈನ್ಕೆನ್ದಿಉಲ್ ೩೦.೧೧.2010