Cuviosul Părinte Platon schimonahul

Cuviosul Platon se numǎrǎ în rândul fiilor duhovniceşti ai marelui Stareţ Paisie Velicikovschi al Mânǎstirii Neamţ. Ca vieţuitor al Mânǎstirii Neamţ pǎrintele Platon se ostenea cu transcrierea textelor patristice iar o perioadǎ a fost şi secretar al stareţului Paisie .
Dupa adormirea Sfântului Paisie, pǎrintele Platon merge în Sfântul Munte Athos, Grǎdina Maicii Domnului, dorind sǎ vieţuiascǎ acolo. Dar voia lui Dumnezeu a fost alta căci tulburarile politice din aceea vreme nu i-au îngǎduit sǎ rǎmânǎ mult timp. Întorcându-se în Moldova la Mânǎstirea Neamţ se retrage ca pustnic în preajma Schitului Pocrov, loc de linişte unde se retrǎgeau monahii iubitori de pustnicie.
În sihastria Pocrovului pǎrintele Platon se nevoia în tǎcere şi cufundat în lucrarea rugǎciunii lui Iisus, învǎţatǎ de la stareţul Paisie, şi transcriind cǎrţi. Sâmbǎtǎ cobora în Lavra Neamţului pentru a se împǎrtǎşi, iar duminica şi la Praznicile Împǎrǎteşti participa la sfintele slujbe. Postea aspru mâncând odatǎ în zi iar miercurea şi vinerea nu mânca nimic. Postul Mare îl petrecea zǎvorât în chilie pânǎ în Sâmbǎta lui Lazǎr, iar în fiecare sâmbǎtǎ se împǎrtǎşea cǎci venea un duhovnic din mânǎstire cu Sfintele Taine pentru a împǎrtǎşi pustnicii.
Ucenicul Cuviosului Platon, schimonahul Ioan care i-a fost alǎturi foarte mulţi ani, povestea cǎ datoritǎ rugǎciunilor pǎrintelui sǎu duhovnicesc Platon, pe când se nevoiau la Pocrov, a fost cercetat de harul Duhului Sfânt. Simţind prezenţa lui Dumnezeu inima i s-a umplut de o bucurie nespusǎ iar rugǎciunea a început a se rosti singurǎ.
Vieţuind treizeci de ani în pustia Pocrovului, la rugǎmintea stareţului, pentru folosul duhovnicesc al obştii, pustnicul Platon coboarǎ la Mânǎstirea Neamţ, unde îşi continuǎ nevoinţa pustniceascǎ într-o chilie retrasǎ în afara mânǎstirii.
Dumnezeu l-a înzestrat pe pǎrintele Platon cu darul cuvântului duhovnicesc, care-i izvora din gurǎ ca un râu bogat, iar uşa chiliei sale niciodatǎ nu era închisǎ ci toţi care vroiau intrau pentru a se mângâia duhovniceşte. Tot ucenicul sǎu Ioan povesteşte cǎ odatǎ în Sâmbǎta lui Lazǎr mergând împreunǎ cu ucenicii la bisericǎ pentru Sfânta Liturghie din creştetul pǎrintelui Platon se înǎlţa pânǎ la cer un stâlp alb. Vǎzând aceasta toţi care erau în urma lui au cǎzut la pǎmânt.
Dupǎ 10 ani de astfel de vieţuire pǎrintele Platon schimonahul, se mutǎ la Domnul în anul 1837, lǎsând în obştea mânǎstirii o mare lipsǎ. Ştiindu-şi sfârşitul de mai înainte a cerut ca îngroparea sǎ-i fie sǎvârşitǎ simplu şi doar un singur preot sǎ-i însoţeascǎ trupul la mormânt. Însǎ rugǎmintea nu i-a fost ascultatǎ ci toţi slujitorii mânǎstirii îmbrǎcaţi în veşminte luminate în cântǎri şi cu lumini în mâini au început sǎ-l petreacǎ la mormânt. Dar dintr-o datǎ cerul se întǎrâtǎ iar vântul stinse luminile şi ploaia vǎrsându-se şiroaie sili pe toţi sǎ-şi caute adǎpost. Îndatǎ ce rǎmase un singur preot ploaia încetǎ şi înmormântarea cuviosului se sǎvârşi în pace şi linişte.
Pǎrintele Platon învǎţa pe ucenicul sǎu spunând: ,,Oriunde ai trǎi, oriunde ai umbla, totdeauna şi în orice loc este prezentǎ Împǎrǎţia lui Dumnezeu şi harul Sǎu, numai sǎ trǎim dupǎ voia Sa sfântǎ şi sǎ pǎzim poruncile. Voia lui Dumnezeu se face cunoscutǎ prin cele trei virtuţi de cǎpǎtâi, adicǎ prin credinţǎ, prin nǎdejde şi prin dragoste. Dacǎ dobândeşti desǎvârşita credinţǎ în Dumnezeu nimic nu-ţi va fi cu neputinţǎ: toate îţi vor fi supuse şi nu te vei teme de nici un fel de necaz şi ispitǎ. Credinţa şi nǎdejdea însǎ nu prin cuvinte trebuie sǎ le cureţi, ci prin faptǎ farǎ cârtealǎ. Dragostea cǎtre Dumnezeu se aratǎ în dragostea cǎtre aproapele. Dragostea desǎvârşitǎ se cunoaşte atunci când suntem gata sǎ ne oferim viaţa pentru fratele nostru. O asemenea dragoste nu o poate dobândi cel a cǎrui minte şi inimǎ sunt legate cu farmecul lumii. Dacǎ ne lepǎdǎm de noi înşine, dacǎ ne pǎzim inima de influenţele diavolului şi ţinem mintea în neîntrerupta rugǎciune, atunci vor veni şi vor rǎmâne la noi cele trei virtuţi: credinţa, nadejdea şi dragostea. Atunci va locui în noi Sfânta Treime - Tatǎl, Fiul şi Sfântul Duh, Cǎruia fie slava în veci!”